Concursul Ecologica
Concursul Ecologica este un concurs interjudețean pentru echipe de elevi din ciclul gimnazial, coordonați de câte un cadru didactic pe echipă. Concursul este cuprins în Calendarul concursurilor interjudețene școlare fără finanțare M.E.N.
Modul de desfășurare este următorul: echipele realizează la nivelul școlii proiecte ecologice de mediu. Acestea sunt prezentate la etapa județeană, fiind jurizate de Comisia de jurizare a concursului desemnată de organizator, Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Se acordă premii la nivel de județ iar primele 1- 3 echipe din fiecare judet, funcție de punctajul obținut, participă la ediția interjudețană.
La această etapă. pe lângă prezentarea lucrărilor este organizată și o probă practică, cu teme geografice și ecologice din orizontul local, la care funcție de sponsori, se poate adăuga o probă specifică – teoretică sau practică, solicitată de finanțator.
Ultimele două ediții au cuprins probe practice din arealul Făget – Tomești – Valea lui Liman, anterior locațiile fiind Timișoara, Lipova, Buziaș.
Jurizarea etapei interjudețene este făcută de specialiști de la Universitatea de Vest Timișoara, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Agenția de Protecția Mediului Timișoara, ADI Deșeuri Timiș și reprezentanți ai finanțatorului.
În urma jurizării, sunt acordate premii care, funcție de resursele financiare disponibile, pot fi și în obiecte.
Ediția a XIa 2018
Ediția a XIIa 2019. Etapa județeană